31 iulie

Voluntari din Corpul Păcii au depus jurămîntul

Miercuri, 30 iulie, la Academia de Studii Economice din Moldova 31 de voluntari ai Corpului Păcii din SUA au depus jurămîntul. Ei vor locui şi munci în satele şi oraşele din republică în calitate de specialişti din domeniul businessului mic şi dezvoltării organizaţionale.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat de presă al Ambasadei SUA în Republica Moldova, voluntarii au venit în ţară de 4 iunie, au studiat limba de stat şi cea rusă.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, Kara McDonald, a declarat la ceremonie că voluntarii intenţionează să contribuie la consolidarea în societate a rolului tinerilor ce tind să devină lideri şi inovatori în Moldova.

"Viitorul Moldovei depinde de crearea posibilităţilor pentru toţi cetăţenii, în special pentru tineri. Aceasta înseamnă că trebuie să le oferim posibilitatea de a se angaja aici, la ei acasă", a spus diplomatul.

Viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor Victor Zubcu a spus că activitatea de voluntariat este foarte importantă pentru republică, deoarece ea stabileşte, în particular, dezvoltarea localităţilor din Moldova.

Spre mijlocul lunii august voluntarii Corpului Păcii în Moldova vor fi în număr de 124. Aceasta este cea mai mare cifră de voluntari ai organizaţiei, aflaţi vreodată în Moldova.

Corpul Păcii a fost fondat de preşedintele John F. Kennedy în 1961. De atunci peste 200 de mii de americani au activat pe bază de voluntariat în 149 de ţări ale lumii. În prezent 9095 de voluntari se află în 75 de ţări ale lumii.
click