02 aprilie

Răspunsul Curții Constituționale față de protestul mamelor

Curtea Constituțională va examina sesizarea privind indemnizaţiile pentru mame numai după ce va primi toată informaţia necesară.

Este declarația Curții Constituționale, după ce mai multe femei însărcinate şi mămici cu bebeluşi au protestat astăzi în fața instituției, solicitând magistraților anularea Legii 332, pe care o consideră discriminatorie.

„Curtea nu examinează petiţii sau cereri similare depuse de către cei care nu sunt învestiți cu dreptul de sesizare a Curții Constituționale. Subiecții cu drept de sesizare a CCM sunt: Preşedintele RM, Guvernul, Ministrul Justiţiei, CSJ, Procurorul General, deputatul în Parlament, fracțiunea parlamentară, avocatul parlamentar, Adunarea Populară a Găgăuziei” se arată în comunicatul de presă.

Femeile care au protestat astăzi la Curtea Constituțională spun că nu au altă opţiune, întrucât autoritățile au ţinut cont doar de trei prevederi, din cele 13 propuse de societatea civilă.

În acest condiții, Curtea anunță că a solicitat Parlamentului comunicarea textului final al legii, fără a mai aştepta publicarea în Monitorul Oficial. Reprezentanţii Ministerului Muncii nu au comentat acţiunea de protesc.

Amintim că protestele au început după ce în decembrie 2013 Parlamentul a modificat Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă prin Legea 332, intrată în vigoare astăzi.

În urma protestelor, deputaţii au votat săptămâna trecută în lectură finală trei modificări din cele 13 propuse de către societatea civilă. Părinţii au însă şi alte revendicări. Ei vor ca indemnizaţia să fie primită la naştere, nu după încheierea concediului de maternitate. Tototdată, tinerele şi viitoarele mame cer să li se ofere posibilitatea de a alege din salariul cărui părinte va fi calculată indemnizaţia.

În cadrul unei întâlniri cu tinerele mame, care, pe lângă altele, i s-au plâns că nu le ajung bani pentru scutece, ministrul Muncii, Valentina Buliga, le-a recomandat femeilor să spele pelincuţe.
click