---
Săptămâna trecută, mai mulţi actori politici şi-au făcut publice priorităţile pentru anul curent, 2014. De exemplu, premierul Iurie Leancă a discutat despre priorităţile de pe agenda europeană a Republicii Moldova cu ambasadorii statelor-membre UE şi al SUA, liderul PLDM, Vlad Filat, a vorbit despre priorităţile formaţiunii sale, care sunt de luat în seamă pentru că este partidul cu pondere parlamentară suficient de mare în coaliţia de guvernământ, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a prezentat priorităţile de pe segmentul său ş.a.m.d. În sens politic, priorităţile au statut de angajamente sau promisiuni politice, iar într-un an electoral, cum este anul acesta, chiar statut de promisiuni electorale, care urmează să responsabilizeze atât aspiranţii la putere, cât şi alegătorii în ziua prezentării la urnele de vot. De aici şi interesul special pentru ceea ce se declară a fi prioritar în 2014, precum şi pentru ceea ce nu se declară, dar urmează a fi.
Priorităţi declarate
În mod logic pentru promotorii cursului european al Republicii Moldova, prioritare sunt declarate acţiunile care urmează să asigure finalitate unor proiecte importante, iniţiate anterior pe acest segment. În mod firesc, din punctul de vedere al beneficiilor politice, urmărite de forţele pro-europene, în topul priorităţilor nimereşte legiferarea regimului liberalizat de vize, în urma căreia moldovenii vor putea circula fără vize în Europa. Se spune, destul de tranşant şi de la toate nivelele, că regimul respectiv ar putea fi obţinut chiar în câteva luni, până în vară. Dacă va fi aşa, şi, în special, dacă va fi foarte curând, această prioritate realizată ar putea deveni un atu în plus pentru actuala guvernare din perspectiva alegrilor din toamnă. Atuul ar putea creşte în importanţă şi mai mult, dacă, pe de altă parte, Federaţia Rusă va înăspri şi mai mult regulile de intrare în ţară, inclusiv sau, eventual, în special, pentru moldoveni. Volens-nolens, o parte dintre moldovenii obişnuiţi cu călătoriile într-o singură direcţie, cea estică, se vor vedea „împinşi” să-şi schimbe preferinţele, dar şi să cunoască mai îndeaproape viaţa europenilor, s-o compare cu cea a „esticilor”, iar asta ar putea influenţa migraţia opţiunilor electorale dinspre Est spre Vest. Poate că de aici poate începe transformarea vehiculatului fenomen de întoarcere masivă a moldovenilor din Rusia acasă dintr-o sperietoare într-un avantaj pentru actuala guvernare.
Prin aceeaşi prismă pot fi privite şi alte priorităţi anunţate care se referă direct la procesul de integrare europeană a ţării, inclusiv semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE, care cuprinde şi Acordul de liber schimb. Contează mult ca acestea să întâmplă cât mai repede, pentru ca populaţia în întregime, dar şi categorii aparte de populaţie – oamenii de afaceri, studenţii, părinţii şi copiii moldovenilor stabiliţi deja în Vest la muncă sau cu traiul ş.a. – să aibă timp şi posibilitate de a se convinge, pe propria experienţă, de beneficiile oferite de opţiunea europeană. Mai mult, prin aceeaşi prismă trebuie privite şi multe, dacă nu chiar toate priorităţile „interne”, care, doar formal, par să nu aibă legătură cu vectorul extern al ţării. Toate trebuie realizate la timp şi în volume suficiente, astfel încât să fie resimţite la modul real de cât mai mulţi oameni. Aceasta se referă şi la îmbunătăţirea justiţiei (ca să nu folosim cuvântul „reformă”), şi la îmbunătăţirea educaţiei, şi la majorarea, reală şi semnificativă, a pensiei, şi la crearea locurilor de muncă, şi la modernizarea infrastructurii etc. Sunt sarcini grele, dar, pe de o parte, sunt asumate benevol, pe de alta, doar realizarea acestor promisiuni, asigură accederea la râvnitul, nu impusul din afară, statut de guvernant.
Priorităţi deduse
Doar realizarea, sinceră, nu de ochii lumii, nu în interese de partid sau corporative, a priorităţilor menţionate, oferă guvernaţilor posibilitatea de a face faţă unei alte priorităţi care, după importanţă, le depăşeşte pe multe, dacă nu chiar pe toate luate împreună. Realizările respective, reale, pot servi drept unica temă de discuţie credibilă în preconizata de către guvernare comunicare cu populaţia privind priorităţile căii europene de dezvoltare a ţării în raport cu cea euroasiatică, drept unic argument prin care oamenii pot fi convinşi să voteze opţiunea europeană în cadrul alegerilor parlamentare din toamnă, care vor avea încărcătură eminamente geopolitică. Doar prin argumente de acest gen poate fi destrămat un fenomen paradoxal care are anumite tangenţe cu fantasticul, înrădăcinat foarte adânc în mentalitatea moldovenească, în mare parte, post-sovietică.
Altfel este destul de greu să-ţi explici de ce, pentru o parte mare din moldoveni nu contează aproape de loc faptul că, până acum, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova circa 100 de milioane de euro doar în calitate de asistenţă, ceea ce constituie cea mai mare asistenţă pe cap de locuitor, pe care a oferit-o vreo unei ţări din afară? Nu discutăm aici de creditele venite din Europa şi, în general, din Occident, care, deşi totdeauna performante, oricum, trebuie întoarse. Sunt bani reali, asistenţă reală, cu suficient de multe rezultate vizibile sub formă de drumuri noi, centre de sănătate, şcoli, grădiniţe, centrale termice, susţinere bugetară pentru plata salariilor şi pensiilor etc. Estul, în schimb, a promis o singură dată, demult, pe timpul guvernării comuniste, o jumătate de miliard de dolari, şi acela sub formă de credit, pe care s-a răzgândit ulterior să-l dea. A dat, în schimb, câteva embargouri de atunci, care au spulberat zeci şi sute de milioane în monedă moldovenească şi valută străină. A susţinut direct şi indirect, cu multe miliarde în monedă străină şi sprijin politic, administraţia secesionistă din regiunea transnistreană a Moldovei, contribuind la perpetuarea în timp a gravei probleme teritoriale a ţării. Pentru unii moldoveni contează mai mult că Uniunea Euroasiatică, inexistentă şi nu se ştie când şi dacă va exista, le poate da gaze mai ieftine. Le poate, dar încă niciodată nu le-a dat, le poate da, dar le şi poate lua oricând îi este voia cuiva. S-ar părea că preferinţele politice şi geopolitice ar trebui să fie evidente. Dar nu sunt pentru toată lumea. Realizarea priorităţilor anunţate de guvernaţi, care să facă viaţa mai bună sub toate aspectele, la modul real şi pentru cât mai multă lume, este unica soluţie prin care poate fi schimbată această optică suficient de deformată din capul suficient de multor moldoveni. Doar umplută cu argumente de acest gen are şanse să obţină rezultate mişcarea, care se vrea populară, de informare a populaţiei privind integrarea europeană a ţării, anunţată de anumite forţe politice.
Priorităţi nedeclarate, deocamdată
Însă există, cel puţin, o prioritate neformulată, deocamdată, în mod oficial, dar foarte necesară, inclusiv pentru realizarea tuturor celorlalte priorităţi. Cel puţin, până la alegerile parlamentare, ţara are nevoie ca de aer de stabilitate politică. Este o sarcină grea, pentru că în ultimii ani nu am prea avut parte de ea şi din această cauză s-au pierdut foarte multe lucruri, dar cu atât mai necesară este de atins. În raport cu coaliţia de guvernare, stabilitatea are două aspecte: internă şi externă.
Sub aspect intern, Coaliţia Pro Europeană nu are dreptul să se auto-explodeze, cum s-a mai întâmplat în câteva rânduri, cu toate tentaţiile fireşti şi mai puţin fireşti ale componentelor ei. Poate că ar trebui oficializat şi anunţat public un moratoriu asupra acţiunilor unilaterale care ar putea provoca deranjuri mari în acest sens. Poate că acel moratoriu ar trebui să asigure abţinerea, cel puţin până la alegeri, de la acţiuni care ar putea afecta imaginea CPE în ansamblu sau a componentelor sale, gen Banca de Economii sau Aeroportul Internaţional, ca să nu căutăm exemple mai îndepărtate. Sau acţiuni care ar putea face mai vulnerabili şi mai şantajabili liderii formaţiunilor respective unul în raport cu altul sau în raport cu forţe din afară. În caz contrar, nu va ajuta nici realizarea celorlalte priorităţi, dacă am putea presupune că vor fi realizate în asemenea condiţii. Semne de îngrijorare în acest sens încep a se aduna, dacă ţinem cont de anumite disensiuni formulate deja, inclusiv, atitudinea diferită faţă de sistemul electoral mixt, data viitoarelor alegeri parlamentare etc.
Pericole mari prezintă realele şi eventualele provocări din afară, care pot afecta stabilitatea guvernării, dar şi stabilitatea politică a ţării în ansamblu. Semnificaţia cuvântului „extern” include în acest caz provocări care pot fi generate din afara alianţei de guvernământ, dar şi din afara Republicii Moldova. Situaţia din regiunea autonomă cu populaţie preponderent găgăuză pare să fie un exemplu elocvent de astfel de provocări bicefale, iar capacitatea de depăşire a complicaţiilor grave, provocate de referendumurile desfăşurate de către autorităţile regionale duminica viitoare, în pofida voinţei centrului, va deveni pentru guvernarea de la Chişinău un test important de capacitate în menţinerea stabilităţii.
De asemenea, situaţia post-referendum va arăta destul de clar şi destul de repede care sunt adevăratele scopuri ale politicienilor din UTA Găzăuzia şi dacă ei se conduc, aşa cum declară, doar de interesele populaţiei din regiune sau sunt conduşi din afară. Dacă ambele părţi se vor limita la constatarea faptelor împlinite sub forma referendumurilor contestate, de altfel, printr-o decizie judecătorească nedifinitivă, vom avea un tablou în Republica Moldova. Iar dacă organizatorii referendumurilor vor utiliza rezultatele acestora pentru escaladarea evenimentelor, vom avea cu totul altă situaţie. Sper mult să nu se confirme zvonurile, apărute recent, precum că în regiune se concentrează deja reprezentanţi ai unor forţe radicale din străinătate, cunoscuţi, sub numele de „cernosotenţî”, încă din perioada anterioară conflictului transnistrean şi a celui din sudul republicii în vremea destrămării Uniunii Sovietice. Sper mult să nu se confirme şi pronosticurile potrivit cărora cursul european al Republicii Moldova poate fi deturnat aproape în exclusivitate printr-o mare destabilizare politică cu sau fără vărsare de sânge. Ar trebuie să însuşim mai repede cu toţii lecţiile pe care le oferă situaţia din Ucraina vecină, care arată că oricând se pot găsi forţe interesate pentru care vărsarea de sânge şi jertfele omeneşti sunt doar mijloace de atingere a scopurilor.
