03 februarie

PL consideră că Ministerul Educației continuă să adune date despre elevii și părinți acestora în scopurile electorale ale PLDM

Partidul Liberal consideră că Ministerul Educaţiei continuă să adune date cu caracter personal despre elevi şi părinţii acestora, indiferent de interdicţia oficială a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Despre aceasta a comunicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul partidului, Mihai Ghimpu.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, deputatul a amintit că încă în decembrie 2013 a prezentat informaţia, potrivit căreia prin ordinul Ministerului Educaţiei are loc colectarea datelor prin intermediul anchetării elevilor, iar aceste date Partidul Liberal-Democrat intenţionează să le folosească pentru falsificarea alegerilor parlamentare din 2014.

„Pentru ce îi trebuie Ministerului codurile numerice personale ale părinţilor? Oare nu pentru ale folosi în cazul introducerii registrului electronic al alegătorilor?”, s-a întrebat Ghimpu.

Potrivit spuselor sale, PLDM atunci a acuzat PL-ul de calomnie, însă liberalii sunt convinşi că Vlad Filat foloseşte resursele administrative în scopurile partidului.

„Am obţinut decizia Centrului cu privire la interdicţia de a colecta datele, însă acest proces continuă. PLDM există după principiul conducătorilor comunişti: câştigă nu cel ce votează, ci cel ce numără. Oare aceste abateri de la legislaţie ne apropie de Europa, de integrarea europeană?”, s-a indignat Ghimpu.

Liberalul este convins că „planurile PLDM au dus la eliberarea din funcţie a fostului Ministru al Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, deoarece dumnealui niciodată nu ar fi deacord să procedeze astfel, în timp ce noul discipol al PLDM, Maia Sandu, a devenit ministru pentru partid, şi nu pentru cetăţeni”.

Vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a comunicat că după refuzul Maiei Sandu de a se supune deciziei Centrului, pe numele său a fost intentat un dosar în baza articolului 71(1) al Codului Contravenţional.

„INFOTAG” precizează: După precedentele acuzaţii ale PL, Ministerul Educaţiei a venit cu o dezminţire, în care a comunicat că în sistemul informaţional-educaţional se păstrează doar codurile numerice personale ale elevilor, nu şi a părinţilor, deoarece această informaţie este necesară pentru eliberarea diplomelor de studii, cu toate acestea, se garantează confidenţialitatea datelor.
click