13 mai

Polonia va ajuta Moldova să restabilească Complexul Arhitectural „Vila cu parc Mîndîc”

Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi cel al Poloniei vor înfiinţa o fundaţie mixtă în vederea restabilirii Complexului Arhitectural „Vila cu parc Mîndîc”.

Potrivit agenţiei "Infotag", ministrul Culturii, Monica Babuc, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că doi experţi polonezi au studiat situaţia din parc, vara vor mai avea loc alte expertize, după care va fi stabilită suma necesară restaurării şi vor fi executate lucrările.

Babuc a informat că au loc şi negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la programul "Europa Creativă", la care participă deocamdată doar două ţări, iar în cadrul programului de dezvoltare "Moldova 2020" republica va participa la programul Smart manager.

Viceministrul Culturii al Poloniei, Monika Smolen, a menţionat faptul că participarea Moldovei la programul "Europa Creativă" "îi oferă posibilitatea de a obţine granturi europene pentru realizarea proiectelor, dar şi de a efectua un schimb de experienţă cu experţi din străinătate".

"Guvernul Poloniei intenţionează să continue colaborarea cu Moldova şi să participe la proiecte mixte de conservare şi dezvoltare a culturilor celor două ţări", a declarat Smolen.

Participanţii la conferinţă au amintit că cele două ministere colaborează din anul 1997 şi în acest răstimp au fost realizate mai multe proiecte de conservare a valorilor culturale, diferite acţiuni culturale, iar duminică, prin colaborare cu ambasadele Germaniei şi Poloniei, în scuarul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost instalat un bust al primului primar al Chişinăului, Karl Schmidt.

Ei au apreciat că această colaborare bilaterală "permite conservarea, dezvoltarea culturii, dar şi preluarea experienţei internaţionale".

Parcul de landşaft „Vila cu parc Mîndîc” este situat la o distanţă de 25 km de Drochia, între localităţile Mîndîc şi Cotova. În anul 1896, în această locaţie a fost înfiinţat un parc şi a fost reconstruită clădirea vilei stilizate ca lăcaş chinezesc. Arhitectul Alexandru Bernardazzi a fost cel care s-a ocupat de planificarea parcului şi conceptul general al acestuia. Parcul de landşaft are o suprafaţă totală de circa 16,4 ha.
click