10 iulie

Societatea civilă bate alarma! Adoptare legislației privind asigurarea egalității de gen este tergiversată

Societatea civilă vine cu un apel repetat către deputați ca să urgenteze procesul de adoptare a Legislației privind asigurarea egalității dintre femei și bărbați în procesul electoral și politic. Apelul public a fost semnat de către peste 30 de organizaţii neguvernamentale, informează UNIMEDIA.

„Constatăm cu îngrijorare că Parlamentul Republicii Moldova tergiversează adoptarea legislaţiei privind asigurarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în procesul electoral şi politic.

Prin acest apel repetat readucem în atenţia Dumneavoastră solicitarea reprezentanţilor societăţii civile lansată la 19 mai 2014 de a adopta în regim de urgenţă, până la sfârşitul sesiunii parlamentare curente modificările legislative în domeniul asigurării egalităţii şanselor dintre femei şi bărbaţi. În special ne referim la introducerea cotei de reprezentare minimă de 40% a femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi în Parlament şi Guvern, interzicerea publicităţii sexiste, asigurarea dreptului bărbaţilor la concediu paternal, protecţie suplimentară şi sancţiuni pentru încălcarea principiului egalităţii de gen”, se spune în apelul public.

Societatea civilă a reiteratcă asigurarea egalităţii de gen reprezintă o precondiţie esenţială pentru o societate durabilă. Peste 60% din absolvenţii cu studii superioare din Republica Moldova sunt femei.

Prin urmare, avem un capital intelectual care nu este explorat pe deplin.

Reamintim că asigurarea egalităţii de gen reprezintă şi un angajament al Acordului de Asociere cu Uniunea
Europeană. De asemenea, egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un angajament asumat de ţara noastră prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Convenţiei ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Programului de activitate al Guvernului pentru anii 2013-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,Bunăstare”, Planului Naţional de acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2011-2014.

„Stimaţi deputaţi, adoptarea aceste iniţiative legislative este o oportunitate unică de a demonstra că în Republica Moldova se întreprind eforturi concrete pentru ca egalitatea de gen să devină o realitate în toate sferele vieţii”, se mai spune în apelul public.

UNIMEDIA amintește că, Cabinetul de miniștri a aprobat la 8 mai un proiect de lege cu privire la participarea egală a femeilor în procesul decizional. Documentul vine să ajunsteze un șir de actele legislative și normative menite să asigure egalitatea sexelor.
click