18 iunie

Concluziile anchetei de la spitalul „Sfînta Treime”

Directorul și vicedirectorul spitalului clinic municipal „Sfînta Treime” urmează a fi sancționați disciplinar, după ce o comisie specială a constatat că doi pacienți au fost transportați la groapa de gunoi de către angajații instituției medicale.

Anunțul a fost făcut de șeful Direcției sănătate a municipiului Chișinău, Mihai Moldovanu, care a precizat că vina pentru cele întîmplate o poartă conducerea spitalului.

„La spitalului clinic municipal „Sfînta Treime” am făcut evaluarea propriu-zisă a acestui caz. Comisia a constatat că sînt mai multe lacune la acest spital, legate de acest caz. Vor fi aplicate sancțiuni disciplinare. Cu siguranță a fost constatată vina conducerii spitalului în acest caz”, a menționat Moldovanu.

Totodată, funcționarul a anunțat că spitalul va fi supus unui control amplu începînd cu luna iulie, în cadrul căruia urmează a fi verificată activitatea instituției sub toate aspectele.

Menționăm că la începutul lunii iunie, doi pacienți ai Spitalului "Sfînta Treime" din capitală au dezvăluit presei că au fost transportați de angajații instituției la groapa de gunoi din satul Porumbeni, raionul Criuleni, după ce au fost tratați în acest spital.
click