17 iulie

Alegerile parlamentare nu vor schimba substanțial raportul de forțe din Moldova, - consideră experții

Chişinău, 16 iulie. (INFOTAG). Alegerile parlamentare, din 30 noiembrie, nu vor influienţa substanţial raportul forţelor politice din Moldova, - consideră experţi şi analişti.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, la o astfel de concluzie experţii au ajuns miercuri, în cadrul mesei rotunde cu genericul „Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și alegerile parlamentare din Moldova”, organizată la Chişinău de Institutului American din Ucraina.

Politologul, fostul diplomat al Moldovei, Alexei Tulbure, consideră că „actuala guvernare a discreditat însuşi ideea de integrare europeană”.

„Din păcate, de integrarea europeană se ocupă oligarhii Vlad Plahotniuc şi Vlad Filat. Primul este principalul raider din ţară, al doilea a fost demis pentru corupţie şi este cunoscut ca „contrabandistul numărul unu”. Situaţia este agravată şi de o opoziţie foarte slabă, în special cea parlamentară. Dacă nu se va întâmpla ceva extraordinar, alegerile nu vor schimba situaţia”, a spus Tulbure.

Potrivit opiniei sale, un astfel de moment „extraordinar” poate deveni arestarea lui Plahotniuc, Filat şi a liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, pentru „vechile sale păcate”.

Politologul Vitalie Andirevschi a spus că „Partidul Comuniştilor nu mai poate câştiga la alegeri, deoarece este indecis în privinţa priorităţilor sale”.

„Comuniştii se comportă ca o giruetă: sunt când pentru integrarea în UE, când împotriva acesteia. Trebuiau să se decidă, dar este târziu deja. Pierd alegători, toţi conştientizează că ei critică puncte separate din Acordul de Asociere cu UE, dar nu intenţionează să renunţe la document. Iar electoratul din Moldova nu agreează jumătăţi de măsură”, - a spus expertul.

Totodată, politologul nu a exclus că după alegeri Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat pot forma o coaliţie, la care mai apoi posibil va adera şi PCRM.

„Este înţeles că PCRM poate fi supusă unui atac raider sau rebrandingului. PCRM-ul de astăzi nu mai este cel de odinioară, iar liderul acestuia, Vladimir Voronin, este la răscruce, nu ştie cum să procedeze”, - a spus Andrievschi.

Preşedintele Adunării Popoarelor Moldovei, expertul Olga Goncearova, de asemenea, a menţionat că „nu poate fi vorba despre victoria unui singur partid la alegeri”.

„Problema constă în cine va accede în parlament şi cine va forma coaliţia de guvernare. Situaţia din ţară este una extrem de dificilă: timp de 23 de ani de independenţă nu avem identitate proprie, lipseşte ideea naţională, s-a creat o situaţie economică deprimantă”, - a spus Goncearova.

Dumneaei a subliniat că nu este un eurosceptic şi crede în potenţialul ţării.

„Nu trebuie să fim împotriva Estului sau împotriva Vestului. Trebuie să fim şi cu Vestul şi cu Estul”, - a rezumat Goncearova.
click