14 mai

Primăria de Chișinău va aloca 3-3,5 mil. lei pentru restabilirea apartamentelor distruse de incendiu

Primăria mun. Chișinău va aloca 3–3,5 mil. lei pentru reparația blocului cu mansarde din strada Independenței, 10/2. Decizia respectivă a fost luată marți, în ședința Consiliului Municipal.

Potrivit agenției ”INFOTAG”, consilierul din partea Partidului Liberal, Oleg Cernei, a spus că suma exactă va putea fi stabilită numai după ce vor fi obținute rezultatele expertizei, precum şi după ce va fi estimat prejudiciul cauzat proprietarilor celor 28 de apartamente distruse de incendiu.

Viceprimarul Nistor Grozavu a menționat că „potrivit legii, indiferent de varianta propusă de comisiile de profil, care au fost create pentru investigarea cazului, construcţia trebuie conservată pentru a putea fi reparat acoperişul şi demolaţi pereţii externi ai mansardei. Potrivit spuselor sale, acoperișul trebuie reparat, astfel ca în continuare să nu existe probleme din cauza vremii proaste.

Consilierul municipal din partea Partidului Comuniștilor, Victor Gurău, a declarat că mansarda în cauză trebuie lichidată, acoperişul blocului trebuie reparat, precum şi încăperile de utilizare comună.

„Suntem obligaţi să asigurăm cetăţenii cu acoperiş deasupra capurilor în perioada rece a anului, şi această variantă este cea mai bună. Nu ne mai interesează expertiza, ne interesează acoperişul casei”, a spus consilierul.

Toți cei 44 de consilieri municipali, prezenți la ședință, au votat pentru alocarea finanțelor din fondul de rezervă. Totodată, aleşii locali au votat pentru ca o parte din suma de 3,5 mil. lei, alocată din fondul de rezervă al municipalităţii, să fie folosită în calitate de ajutor material pentru proprietarii apartamentelor de sub mansardă, care au avut de suferit din cauza stingerii incendiului.

Înainte de începerea şedinţei Consiliului Municipal, câteva zeci de oameni au desfăşurat în faţa primăriei o acţiune de protest împotriva faptului că Consiliul Municipal Chişinău nu a aprobat o decizie, considerată importantă de către manifestanţi. Unul din organizatorii acţiunii, reprezentantul organizaţiei Oraşul meu drag, Vitalie Voznoi, a spus că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal sunt incluse circa 200 de subiecte, printre care repartizarea oficiilor şi a spaţiilor locative, dar nu sunt incluse subiecte care la direct vizează şi locuitorii capitalei.

El a menţionat că „90% din subiecte sunt aprobate de consilierii municipali în baza unor scheme corupte, iar majoritatea deciziilor de arendare a terenurilor în limita municipiului sunt ilegale”.

”INFOTAG” precizează: La 1 mai, o mansardă de la etajul cinci al unui bloc din strada Independenței 10/2 a luat foc. În urma incendiului 28 de familii au rămas fără apartamente. Inițial primăria le-a alocat câte 10 mii lei celor rămași fără locuință.
click