20 iunie

Jurnalistul Igor Volnițchi și-a prezentat noua carte

Chişinău, 19 iunie. (INFOTAG). Jurnalistul Igor Volniţchi şi-a prezentat noua carte – romanul „Învaţă-mă să mor”.

„Este un roman captivant, extraordinar, uimitor pentru literatura noastră. Am fost uimit de povestea neaşteptată, dar şi de modul de relatare. Cred că Igor Volniţchi are un viitor promiţător în calitate de scriitor”, a spus la prezentarea cărţii preşedintele Uniunii scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, a menţionat că „a fost plăcut surprins de roman, care captivează de la bun început şi nu te lasă până la ultima pagină”.

„În acest roman vedem istoria ţării noaste, suferinţele unui om şi a întregului popor. Cartea te face să te gândeşti la faptele tale, asupra sensului vieţii şi misterul morţii. Principala concluzie a romanului este că trebuie să trăieşti demn, pentru a nu-ţi fi ruşine pentru tine şi faptele tale în faţa morţii”, a subliniat Duca.

Scriitori şi oameni publici, care au ţinut o cuvântare la prezentare, au subliniat maturitatea romanului, urându-i tânărului scriitor noi succese în creaţie.

Igor Volniţchi a recunoscut că a avut emoţii, prezentând romanul cititorilor.

„Aveam mari emoţii când am înmânat romanul primilor cititori – oamenilor dragi, prietenilor, preşedintelui Uniunii scriitorilor. Eram gata să renunţ la idee, dacă mi-ar fi spus că încercarea mea este sortită eşecului. Dar m-au susţinut, am finisat romanul şi sper că va fi pe placul cititorilor”, a spus Volniţchi, menţionând că are planuri noi de creaţie.

Romanul „Învaţă-mă să mor” „este drama înnebunitoare a unui bătrân, care la sfârşitul vieţii este chinuit de teribile remuşcări din cauza trecutului demn de condamnare şi a acţiunilor sale criminale, făptuite în calitate de „armă” a regimului totalitarist”. Eroul romanului încearcă să ajungă la un compromis cu propria conştiinţă, pentru a avea posibilitatea să moară.

„INFOTAG” precizează: „Învaţă-mă să mor” este al treilea volum al lui Igor Volniţchi şi al doilea roman. Cu patru ani în urmă el a publicat cartea ştiinţific populară „Istoria partidelor”, care include date informative despre partidele moldoveneşti şi interviuri cu unii lideri, publicate în decurs de 10 ani în revista „Bănci şi Finanţe” – Profit. În iunie 2013 el a publicat romanul „Călăul e nevinovat”. Igor Volniţchi are 37 de ani. Din 1998 şi până în 2009 a activat la agenţia de presă „INFOTAG” şi la revista „Bănci şi Finanţe” – Profit. În anii 2009-2013 a fost principalul consilier de stat şi purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Vlad Filat.